Demult n-am mai publicat un videoclip, cred că e timpul s-o fac azi. Luat din twittosferă, e prima oară când îl văd şi chiar mi-a plăcut. Ruşii ăştia, oameni cu oo mari. Clar.
Citeşte întregul conţinut al acestui text…

/*Acest text este o continuare a articolul precedent “Ea şi drumul spre casă“, din seria “introspecţiile subconştientului”.

“Demonul păseşte în spate luându-şi avânt şi sare asupra ei încleştând ghearele. Îl pocnesc drept în creştet, năucitor de tare [...]“

Braţul drept încă se zguduia după impactul dur, degetele sau încordat încă o dată şi scrâşnind din dinţi, i-am trimis un pumn la baza capului. L-aş fi putut despica dintr-o lovitură cu bâta de stejar, din ghiozdan. L-aş fi putut. Dar nu.

Am crezut că l-am terminat. Aştepta să se ridice, codul etic după care funcţionez nu mă lăsa să-i dau fatalitatea atât timp cât este în genunchi. E mai tare decât cred, şi-a încruntat privirea şi îi simţ furia printre gemete. Am întors trupul să văd daca ea e în siguranţă şi am trezit sub pumnii lui, izbit drept în piept. Mă lovea încontinuu, ca un animal, ar fi vrut să-i mor sub asediul plesniturilor.

Încerc să mă eliberez dar lovitura mişelească primită m-a năucit. Iartă-l pe drac, uite ce păţăşti.

Zapada topidă de un vulcanic sânge proaspăt ce-mi invadase corpul forma o imagine sinistră, mă prăbuşeam cu ochii înlăcrimaţi, cu gândul şi privirea la ea. Aş fi vrut să dorm, să dorm..

…

Îmi strâng fiecare fărâmă de putere din corp şi scremându-mă încerc pentru ultima oară să mă eliberez. Gândul la ea mă face zdravăm şi-ncep a-l pocni eu pe el, atât de intens şi atât de tare încât capul i se afundă în stratul de omăt. A dispărut sub ultimul cot criant, drept în piept.
A dispărut.

Eram răvăşit, încercam să mă adun. Mi-a sărit în braţe ţipând într-un fel de bucurie înăbuşită de plâns şi lacrimi. Numai ştiu ce s-a întâmplat de aici, nu-mi amintesc exact ce am visat, dar m-am trezit în faţa casei ei.

Am lasat-o jos, am zis noapte bună. Suav, ale ei buze delicate au acoperit fruntea mea, intens şi pline de emotivitate covârşitoare.. L-a prelungit ca să treacă în el o bună parte din sufletul ei plin de înduioşare. Aştept zvâcnind să intre în casă. Apoi, cu paşi grei, cu umerii lăsaţi, cu braţele la inaintere, am plecat să-mi înfrunt himerele, până acasă.

Capul începe a-mi răsuna o melodie cunoscută. Ştiam că va fi ultima mea seară pe pâmânt. Hâdul vrea revanşa şi nu vine singur, sunt sigur. Dacă nu vine AA. voi muri singur.

(îl voi scrie în zilele următoare )

În ultimele zile serverul de Word of warcraft wow Ultimate – Vengeance nu a fost stabil, a picat mai des ca niciodata şi au fost unele probleme de host. Am văzut că problemele s-au rezolvat, armory-ul a rămas acelaşi dar s-a schimbat reamlistul:
Cel nou este:

set realmlist logon.ultimate.ro

Schimbările efectuate şi flush dns-ul se face un pic mai greu, cred că în aproximativ 24 ore totul va fi ca înainte. Până atunci folosit ip-ul serverului, set reamlist 82.76.112.140.

Articole precedente din seria aceasta:
Vis efemer #1 – Ea – plecare
Vis efemer #2 – La şcoală

O lumină roşiatică pâlpâia în jurul neonului troienit. Priveam în sus la spirala de fulgi ce-mi jucau feste în negrul cerului. Simţeam vântul ocolindu-mă gentil, braţele purtate uşor iar timpul parcă s-a oprit. Mă simţeam frugal, dornic să ramân sclav pe veci dansului feeric al lor.

Oftez prelung şi caut urmele care le-am pierdut cu ochiul. Fulgii le acoperă, trebuie să mă grăbesc. Mă simţeam uşor obosit, aspiram imbold din’nauntru.

Ecouri, din ce în ce mai puternice, se spărgeau în capul meu. Bocete. Ale cui, unde, cum, de ce? Mergea plângând în pumni, vărsând lacrimi care le simţeam arzând în mine. Erau prea sincere, prea pure.

“Emi..e….ee… a fost… o loveşte… nuştiu unde e.. mă tem…mi-e frică! …..” şi a întins braţele, cuprinzând gâtul meu, strângându-l puternic. Ochii ei superbi erau acum roşii de la plâns şi citeam pe faţa ei o frică şi o spaimă care mă clătinau din temelii. Tremuram, încercând să mă adun. Simţeam cum inima pompa adrenalină şi vasele de sânge se încordau să ajungă la fiecare celulă, la fiecare filament, la fiecare părticică din corpul meu.

Aş fi vrut să mă divid, să plec, să o salvez, dar nu puteam alege. Apare AA. ,prietenul meu cel mai bun. Ne înţelegem din priviri, ne dăm salutul frăţesc apoi el coboară ca vântul la vale, în căutarea celeilalte.

“Am un singur lucru de făcut, trebuie s-o duc acasă! Trebuie.”
Am luat-o în braţe şi păşind temeinic pe drumul din piatră cubică, am pornit spre casa ei, un loc ce-mi vântura fiori pe şina spinării. Mă simţeam mai nervos ca niciodată, m-i sau aprins călcâiele.
Plângea în continuare, suspinând tăios în braţele mele. Îmi simţeam ochii umezi, spatele încordat şi mânuţele ele strângându-mă cu foc.

Drumul era anevoios, raza orizontului aproape nulă, fulgii alunecau pe pârghii de sus puse.

Suflam greu cam un taur. Aerul rece se izbea de pieptul meu, brăzdând faţa mea cu niţel ger.
Era ultima etapă a drumului, locul cel mai periculos, perfect pentru o ambuscadă. Nu ştiam cu ce mă confruntam, nu ştiam la ce să mă aştept dar pumnii mei erau pregătiţi. La fel şi bâta din lemn de stejar ce o aveam în ghiozdan.

La jumătatea coborâşului simt un dup pe lângă mine. Adrenalina e explodat în mine, am apropiat-o pe ea la pieptul meu şi colţul ochilor urmăreau orice mişcare în jur. M-am oprit, aşteptându-l.

O fiinţă hidoasă urca la deal cu braţele lăsate, capul în jos. Avea un spate imens, de la depărtarea părea un soi de om. Ştiam că el este. S-a oprit la 20 de paşi în faţa mea, împingând abur pe nările hâde, ridicând privirea în care scormoneau 2 ochi în întregime negri.

Îl simţeam mai puternic ca mine. Mai rapid, mai viclean. Am lăsat fiinţa care o protejam jos, cu telefonu tinând numărul “1″ apăsat, zicându-i să se depărteze, înţelegând un noiam de lucruri din ochii mei.

Demonul se uita la ea cum se retrage, ajungându-i balele până în pâmânt. Ar fi vrut să sară pe mine, dar nu eram obiectivul lui. Am încremenit văzundu-l cum o priveşte. Ochii m-i se bulbucau în cap, simţeam venele pocnind. “Singura şansă a mea e să fiu mai inteligen. Îl omor, ÎL OMOR!”.

Demonul păseşte în spate luându-şi avânt şi sare asupra ei înclestând ghearele. Îl pocnesc drept în creştet, năucitor de tare [...]

Episodul următor – Ea şi confruntarea

(mâine sau poimaine, 05-06.02.2010)

“Încă nu am scăpat, cerberii mă urmăresc. Dacă nu vine AA. ,voi muri singur [...]“

/* scris la nervi, urmeaza a fi editat.
Citeşte întregul conţinut al acestui text…

WoW-Romania a trecut deja la ultimul patch lansat de Blizzard 3.3.2 – The Lich King Falls.

Noutati odata cu noul patch:

* Frostwing Halls a fost deblocata.
* Lich King a fost deblocat.
* Questuri saptamanale noi au fost deblocate.
* Un nou cinematic dupa infrangerea lui Lich King!
* Arena sezone 8 a inceput incluzand noi recompense.
* Toravon the Ice Watcher a preluat rezidenta in Vault of Archavon.
* etc

Detalii pe http://www.wow-romania.ro

Reamlist-ul este logon.wow-romania.ro iar alte date necesare găsiţi la ei pe site.

Jack Sparrow.

Observ in onlineul românesc un fenomen care mă dezgustă pe zi ce trece tot mai mult. Lumea înjură. Dar înjură bine.. de la familie la lucruri sfinte, morţi şi arhangheli. De ce? Sunt cu nasu prea sus. Mult prea sus.

Acum câteva zile un tip pe twitter a zis chestia asta. Avea banii pregătiţi, vroia şi el o temă pentru el. Şii, aşa ca fapt divers, uite temă care o poţi cumpăra cu 2 meleoane. Un alt pupător de buci consacrat, ar vrea un palat de aur pentru un design.

Ce a urmat? I-am dat peste mânuţă şi i-am explicat că nu poţi primi un hotel de 5 stele pentru un design wordpress şi ala furat/inspirat de pe undeva.  Rezultatul? Injurat, băgat, scos, invective dintr-un film prost cu proşti. Ne e uşor, nouă ca popor să înjurăm, să ne facem anturaje dubiose şi să ne batem pula de cine vrem noi.

Ca şi în cazul de mai sus, e uşor să lezezi persoana cuiva, chit că el ţi-a dat un sfat care te scoate din postura de prost îngânfat ce foloşeste rime expirate şi arfe gen Ablogger. Penibil.

later edit: aa da şi pentru că vorbim de maniere, aşa vorbeşte el cu doamnele. Sunt sigur că l-ar bate atât şi Sebică, cât şi cumnatu lor. Ba chiar şi Denisa i-ar da un set de palme. Din partea mea, îmi este milă a da într-un sfrijit.