Ok. Faceţi-vă temele la limbi străine cu google translate, că e la modă.
E cel mai eficient.

post scriptum: greşeli de genu sunt foarte des întâlnite, exemplul de mai sus e unul total pe langă.

Cert e că în fiecare zi lumea se schimbă şi implicit, trebuie să mă schimb şi eu cu ea. Am stări schimbătoare, azi m-i se pare bună şcoala, mâine nu şi tot aşa. Tind să mă inclin spre partea cu “şcoala te face om”. Da, te face. Dar nu în ţara asta, cu sistemul ăsta de învăţâmânt prost organizat, care schiopătează puternic.

Din păcate nu am nici timpul, nici energia necesară să mă înham la o muncă demnă de grajdurile lui Augeias, să aduc argumente pro şi contra, cum am făcut-o acum acum 12 luni, în articolele de la începutul clasei a IX-a.

Week’s problem: Este vorba despre un profesor. Azi are chef să facă ore, vrea să răstoarne munţii din loc, să instaleze monarhia şi să tragă oricărui elev care nu-şi invaţă, un glonţ în cap. Are cea mai cretină mentalitate din vremea fanarioţilor până încoace.

De la ceva timp încoace, se cam vaită că “nu-i plătit!”, orele respective fiind un joc. Vine la oră, îşi găseşte alte ocupaţii, nu lucrează cu elevii, vine teza, pac nota şi te-o rezolvat. Eu pur şi simplu semestrul ăsta habar nu am din ce voi da teză. Nu îmi e mie de note, mie de faptul că nu mă învaţă nimic în afară de cearta zilnică şi argourile specifice.

Ok frate, dar nu te juca cu noi şi mânca banii statului degeaba. Tu ţi-ai făcut un viitor, de ce ni-l periclitezi pe al nostru?. Du-te şi te joaca cu mătura pe stradă sau joacă o miuuţa cu hârtii, nu cu viitorul nostru. Ok, când eram mai mic altă treabă era, mă bucuram dacă lipsea, dar acum cand avem nevoie mare de el, se… şi în +, e obiect de examen la facultatea care vreau să dau mai departe.

cenzored: de s-ar ocupa de ore si nu s-ar vaita ca “el nu e platit” tare bine ar fi. eu nu stiu cum mai are curaju sa comenteze

//înainte de a citi acest articol, te rog dă play la melodia de mai jos.
James Blunt – Goodbye my lover

Zăboveam de mână, cu picioarele în afara zidului cetăţii şi priveam spre linia orizontului. Piatra aspră, rece şi umedă învăluie culorile păturii de muşchi verde, parcă vrea să mă trezească la viaţă..
Simt cum o nălucă ne priveşte mereu. Un dup mă face să tremur… Mă uit spre tine, te uiţi spre mine şi-mi strângi mâna puternic. Te cheamă. “Parcă nu vroiam să-ţi dau drumul la mână, niciodată”.

Un covor de frunze subţiri acoperea sufletele neînsufleţite de mai jos, corpul lor se descompun. Acel câine, turbat, hidos, dădea târcoale cu balele în colţul gurii, salivând, aşteptând să cădem şi noi în mrejele lui, să îngroşăm rândurile celor putreziţi pe dinauntru. Între timp, îşi înfinge colţii în ceea ce este, sau pare a fi un plămân vineţiu..

Îți țineam mâna strâns într-a mea, era rece, îți era frig. M-am aplecat spre tine, încercând să te iau în braţe.. dar ai început să te transformi. Deveneai un nor de fum gros şi m-i te scurgeai printre degete. Încercam cu disperare sa te prind, dar nu reuseam şi am izbucnit în plâns.. Te duceai plimbată de vântul tomnatic care ne stăpânea..

Ai plecat fără să te uiţi înapoi și m-ai lăsat să văd singur apusul greoi al soarelui anemic, m-ai lăsat singur printre mortăciunile cetății, ale vieţii. Simteam cum se zdrobeşte sămânţa vieţii in mine.

Îi simt cum mă cuprind și încep să mă tragă în jos și pe mine. Și-a înfipt adânc colții-n mine și sfâșie cu poftă, nemilos, din carnea crudă. Ar trebui să mai țip de durere, dar nu o fac, nu vreau să te deranjez din zborul tău…

post scriptum: si e doar o monstră din visele care mă chinuie de câteva zile..

Lots of walks. Bere. Chips. Cola. Apples and some peaches. Miere şi miez de nucă pentru poftă de mâncare. Muuulte fructe şi movie batch generos. Topul actual şi topul anului 2008 + ceva auxiliare.

Eu l-am găsit. Şi sunt sigur că şi Lucita l-a găsit.

Sunt momente în care te aflii la o anumită graniţă, te aflii ca “pe o muchie de cuţit” şi nu ştii încotro să aluneci mai uşor. Sunt exact ca 2 forţe antagoniste.

Mă refer la blog = satisfacţie personală, trafic, comentarii multe, articole slabe, promovarea unor mizerii, dar succes. Şi blog = self ego, loc unde te simţi bine, locul unde ai de spus cu adevărat nişte lucruri, un loc care poate deveni mai mult decât un hobby, un self created environment . Am insuliţă mea în care trasez liniile după cum cred eu că este mai bine. Trebuie să ştii cum să fii minuţios. Şi pasiv.

Un prag la care realizezi anumite lucruri. Eu personal am multe lucruri pe cap, imaginaţi-vă că lumea se schimbă şi odată cu ea trebuie să te schimb şi tu, să te adaptezi. Acum am ajuns să gândesc la un nivel la care-mie greu să-mi mai dau seama ce e bine cu adevărat, ceea ce cred eu, sau ceea ce cred că e mai bine pentru lumea în care trăiesc. Dar totuşi sunt curios, unde o să mă inclin.

Orice blogger român are comunitatea lui. Că este formată din 2-3 sau 1000 de oameni, e comunitatea lui. Şi el stie cine-l citeşte, ştie cine comentează, ştie cine e tot timpul de acord cu el şi cine nu e niciodată. Da, stie.

Blogging-ul îl faci tu. Cu cuvintele tale. Nu trebuie să fii un tipar, şi alţii să te imite. Nu trebuie să  lauzi toată ziua un amic căruia i-a căzut o muscă pe tastatură sau să încerci să faci, ceea ce face şi vecinul. Or stuff, like that.

Un prag la care realizezi anumite lucruri.Exact ca o păpădie. Te inclini şi tu unde bate vântul? Sau tu decizi, dacă e mai bine în felul ăsta, sau să facem cum ne-a sfătuit yyy , să fim ca el. O copie trăsă la xerox.

Dar… what’s meant to be a good person în zilele de azi? Fiecare face cum îl taie capu. Exemplele pozitive dispar zi de zi, fiind înlocuite, adesea, cu… lucruri efemere. Să nu dau în bălării.

Eu, dupa 550 articole. Eu m-i l-am găsit. Tu?

Post scriptum: poate trebuie recitit articolul pentru a fi înţeles, se leagă frazele mai greu.. până îmi intru din nou în mână, va dura puţin.

Muuuuulte puncte de suspensie……………..

Rising from the deads….

Installing Ideology 1.0
Deleting dreams1.0 folder
Creating Intolerance.exe
Configuring normal limits of character passivity
Configuring old_em_docs.dll
Installing.. emv.1.0life.bak

Succes! Em v.1.0 back on track. Blogging back, dreams deleted, normal life.bak restored. Acel Em funny, care îşi susţine ideile oricând şi dă peste mânuţă cand vede că ai depăşit conturul a revenit. Ce sa întâmplat? Old story. Try 2 stand up from my kneez şi principiul care se adaugă caracterului meu, pe lângă celelate scrise până acum “fruntea sus, shut up and move on”.

Monumental. Îmi voi aduce aminte de Em version 2.0 (cel “out of control”) cu plăcere şi puţină nostalgie.. Si da, va ramane acolo un mic “Let the feelings grow” si o mare cicatrice.
-
/casting Lesser Healing Wave
Tefaneeee, heal puternic, cu tot ce ai. I’m going in dude!