Eu l-am găsit. Şi sunt sigur că şi Lucita l-a găsit.

Sunt momente în care te aflii la o anumită graniţă, te aflii ca “pe o muchie de cuţit” şi nu ştii încotro să aluneci mai uşor. Sunt exact ca 2 forţe antagoniste.

Mă refer la blog = satisfacţie personală, trafic, comentarii multe, articole slabe, promovarea unor mizerii, dar succes. Şi blog = self ego, loc unde te simţi bine, locul unde ai de spus cu adevărat nişte lucruri, un loc care poate deveni mai mult decât un hobby, un self created environment . Am insuliţă mea în care trasez liniile după cum cred eu că este mai bine. Trebuie să ştii cum să fii minuţios. Şi pasiv.

Un prag la care realizezi anumite lucruri. Eu personal am multe lucruri pe cap, imaginaţi-vă că lumea se schimbă şi odată cu ea trebuie să te schimb şi tu, să te adaptezi. Acum am ajuns să gândesc la un nivel la care-mie greu să-mi mai dau seama ce e bine cu adevărat, ceea ce cred eu, sau ceea ce cred că e mai bine pentru lumea în care trăiesc. Dar totuşi sunt curios, unde o să mă inclin.

Orice blogger român are comunitatea lui. Că este formată din 2-3 sau 1000 de oameni, e comunitatea lui. Şi el stie cine-l citeşte, ştie cine comentează, ştie cine e tot timpul de acord cu el şi cine nu e niciodată. Da, stie.

Blogging-ul îl faci tu. Cu cuvintele tale. Nu trebuie să fii un tipar, şi alţii să te imite. Nu trebuie să  lauzi toată ziua un amic căruia i-a căzut o muscă pe tastatură sau să încerci să faci, ceea ce face şi vecinul. Or stuff, like that.

Un prag la care realizezi anumite lucruri.Exact ca o păpădie. Te inclini şi tu unde bate vântul? Sau tu decizi, dacă e mai bine în felul ăsta, sau să facem cum ne-a sfătuit yyy , să fim ca el. O copie trăsă la xerox.

Dar… what’s meant to be a good person în zilele de azi? Fiecare face cum îl taie capu. Exemplele pozitive dispar zi de zi, fiind înlocuite, adesea, cu… lucruri efemere. Să nu dau în bălării.

Eu, dupa 550 articole. Eu m-i l-am găsit. Tu?

Post scriptum: poate trebuie recitit articolul pentru a fi înţeles, se leagă frazele mai greu.. până îmi intru din nou în mână, va dura puţin.