*/ Sunt multe paragrafe de citit. Dar merită. Garantez.

Diferenţa de mentalitate oras rural(Darabani) /oraş urban (Suceava).

Eu îmi trăiesc viaţa de toate zilele în oraşul Darabani, cel mai nordic al ţării. E mediu rural, nu am ce zice, oamenii încă îşi câştigă existanta cu ajutorul pământului, dar nu trăim în peşteri. Parinţii mei, Dumnezeu să-i binecuvânteze, mi-au oferit educaţia care s-a putut, m-au purtat prin şcoli, m-au învăţat ce e bunul simţ şi cum să te comporţi în societate.

Azi am fost alături de colegi în IuliusMall, mai apoi la patinuarul din Suceava. Înainte de a face niţel surf, am fost să mâncăm ceva. Eram 4 băieţi, am stat la rând să ne luam de haleală şi dupa, dând prioritatea doamnelor şi domnişoarelor, ne-am asezat la o masă, să înfulecam. Luam masa, discutam între noi.

În câteva zeci de secunde în spatele nostru au apărut un grup de 5 dobi-pitipoance. Am încercat să mâncăm în linişte, să avem parte de tihnă. Nu s-a putut. De ce? Îmi savuram paharul de cola cu gheaţă când am început să aud invective din ce în ce mai seriose la adresa noastră. Ce-am făcut? Vroiam să luam o masă liniştiţi.

Nu s-a făcut nici un schimb de replici, auzeam doar “ţărani”, “tu tu, ţărane”, “băi, de ce nu răspundeţi?” “uite cum mănâncă ăla”, urmate de gesturi ostentative gen arătat cu degetu în public şi altele. Apoi, o semiparalelă scotea un sunet dintr-o jucarie. Te zgâria pe creier,  excesiv de nasol.

Am dat ultima înghiţitură să lunece prin esofag şi m-am întors, “Fetelor, încercăm să mâncăm.. vă rog să ne lăsaţi să ne tihnească”. Atât le-o trebuit. Parcă am aruncat benzină pe foc, micul conflict a devenit enorm şi e normal să-ţi sară pepeneii când te comentează nite pu(ş)ţoaice. Mi-am zis, “hai, dăle-n p%&# mea, hai la baie şi după ne continuam gustarea, poate s-or linişti “.

Când am venit, la fel. Am intrat în vorbe cu ele, în 20 secunde s-au înroşit şi aveau capu plecat în jos. Dar tot guralive. Am pus câteva întrebări.

A-ţi auzit vreodată voi de blog alias known ass jurnal online? Se uitau parcă le-aş fi luat mamele la bună ziua.

Vreodata aşa, ca chestie, a-ţi interacţionat cu twitter sau social media? Auzi-tai tu de zoso, arhi sau piticu sau măcar M.Cărtărescu? Ele, “piticu porno?” D0h.

Zic bine, captând atenţia tuturor, “Dar câte dintre voi aveţi hi5? Daca una de aici nu are, eu s-ar pe geam”. Aveau toate şi le-am împins exact unde trebuia. Ce a urmat? “fată, am o noua poză pe hi5, vreau comentariuu”, “da si eu vreau comentarii” zice alta. Am încheiat cu poftim cultură şi era exact ce ne trebuia sa ne continuam meniul, lăsându-le pe gaiţe în lumea lor.

Toate cele zise poate confirma şi Beta, a stat la masă cu mine.

În 2 minute, s-au ridicat de la masă şi borboloseau ceva pe acolo. Au încheiat cu “să mă piş pe faţa voastră” către noi. Am lăsat mâncarea şi am plecat. Români. PUNCT.

Ideea. Dacă eşti crescut la oraş asta nu înseamnă că eşti educat. Mă uitam, un grup de oameni vor să ia o masă şi încep să fie luaţi la mişto de niste pizduţe, că aşa l-i s-a sculat lor.

Unde bat eu? E vreme de criză, dar hai să fim serioşi, nu e criză şi la bun simţ.

Poate că acum ar trebui să fim mai buni, mai respectoşi, mai ecologici, mai modeşti. Altfel, nu putem să frânăm adâncirea în căcatu în care patinăm.

Aa da. Şi dacă vreuna din piţipoancele care au interacţionat cu noi, mă urmăreşte.. un singur cuvânt. Ruşine.

28 ianuarie 2010. Ţine minte ziua aceasta.

În sfârşit, după 3 mici fail-uri, deschidere oficială a brand-ului Kaufland în nordul Moldovei a fost astăzi 27 ianuarie 2010. Ma pornit pe la ora 17 în judeţ pe un ger năprasnic, loganu’ s-a dat greu pe brazdă.. looong story.
Să le luam pe rând, păreri scurte şi la obiect despre ce am văzut:

Ce nu mi-a plăcut?

-spaţii extrem de strânse în încinta clădirii. Lipsa spaţiului de tranziţie între coridoare. Deci băi tată, eu înţeleg conceptul de “îndeasă marfa acolo cât mai multă să cumpere proştii” dar să te chinui să treci între 2 rafturi pe lângă un cărucior? Hai să fim serios, şi la mine îmi baie pot sa învârt 2-3 cărucioare fără să ating pereţii.

-lipsa berii brune. Silva în special. Defapt, cred că locul de bere a fost gândit de o femeie, mic, doar un rând de rafturi, înghesuit, neatractiv. Nu mi-a plăcut de loc.
Şi cum e posibil ca în ditamai Kauflandu care se respectă să nu găseşti bere brună?

-prea mult spaţiu pentru vin. Eu înţeleg faptul că ţara noastră e campeoană la Fetească, dar puţin şi mă pierdeam printre cele 6 rafturi imense cu Fetească de Cotnari, Fetească Verde, Fetească Mov, Feteascu cu dulceţă, Fetească cu Morcovi, urzică şi tot aşa. 6 ŞASE rafturi gigant cu vin, şi unul cu băuturi spirtoase.
-răcoritoarele erau la 2m înălţime, ajungele dacă poţi.
-prea multe persoane angajate să frece menta, la un moment dat erau 2 femei care se agitau ca un pepsi prin faţa mea, ca să duc coşu la casă, când eu făceam cumpărături la fructe. d0h
-Q7-rui, X5-uri, Tuareguri fără număr. Aur, puţine manele şi mulţi ţigani.

Ce mi-a plăcut?

• design modern şi bine că n-am îngheţat de frig.
• moldovencele.

This is it. Nu e nevoie acum să mai vorbesc cât de scufundată în căcat e lumea în ziua de azi.
O voi face mâine, poate. Trebuiesc meditate bine paragrafele.

Bere, revin.

post scriptum: bonus, de la berarul “zile asa: ne fascineaza mersul tau de scroafa/porc epileptic/a”

Metanphetamine effect.

Eram eu. Cred. Stăteam într-o bancă făcută dintr-o tăbliţă albă cu picioare de lemn proaspăt. Eram în spatele clasei, exact pe locul unde stau la şcoală. De ce? Nici eu nu ştiu. Un fel de adiere îmi biciue faţa şi după ea un damf de iasomnie.

Mă uit pe fereastra deschisă.. câteva raze de lumină mă atingeau şi apoi dispăreau. Închid ochii. Începe a ploua. Stropi mari şi reci pocneau în acoperişul de tablă al şcolii. Parcă îî simt zvâcnind prin mine. Mie frig.

Era plin de elevi şi eleve. Clasa răsuna de vorbe, triluri,  şoapte care nu le înţelegeam. Pentru mine, e atât de linişte încât îmi simt răsuflarea pătimaşă şi grea ca un munte peste umerii mei.
Simt cum de sus nişte ochi uriaşi îmi urmăresc fiecare mişcare.

Pe lângă banca mea trec două fete ce mă ţintuiesc cu privirea. Nu le cunosc, dar glasul meu scârţâie timid în prezenta lor. Se opresc în faţa mea, mă salută, chicotind. Zic “Salut”, dând din cap ostentativ. Se pare că ne cunoaştem de o viaţă după monologul ulterior. Ce se petrece?

Pun capul pe bancă, ca şi cum ai scoate un aparat din priză, aşa au dispărut toţi. Numai era nimeni.De ce? Survine un filament de lumină roşiatică, excesiv de difuză, la capatul braţului stâng. Un neuron îmi declansează susţinerea energetic. Mă simt obosit. Încerc să inchid ochii, sorbind cu sete mult aer,  să îmi iau un moment pentru mine.

Simt pe cineva cum îmi pune mâna pe umărul drept. Mă cutremur. Ce vrea de la mine, cine o fi? Refuz să scot bărbia din piept şi să deschid ochii. Un glas vibrează încet, “Sunt eu!”. Toată suflarea vieţii m-i sa urcat în obraji şi mă simţeam străpuns cu o mie de ace minuscule. Deschid ochii şi mă uit la ea, dintr-o parte.

Mă simţeam străin iar prin sinapsele mele circula câteva cuvinte care nu le puteam rosti. Ne uitam unul la altu, parcă mai timizi ca niciodată. Ea se leagănă uşor din trup, ronţâind gingaş un baton de ciocolată. “Vrei?”. Am muşcat o bucăţică mică. Excesiv de dulce, cu o esenţă puternică.

Mă uit zâmbind uşor la ea. Ce se întâmplă? Aş fi vrut să mai fac o incercare să-i zic ceva, dar ochii ei  mă priveau stingheriţi, parcă mai cuminţi ca niciodată . Mă simţeam vinovat.

Îmi zâmbeşte, mâna ei de o intensitate deosebită atinge degetele mele.

M-am trezit. E vineri.

post scriptum 1: dragi colegi din blogosferă, dacă v-aţi apucat a scrie un text, scrieţi-l fluent. Nu mergeţi la baie, nu mers la frigider după o sticlă de cola, nu tu răspuns la interfon. Staţi şi scrieţi. Cel mai bine.

post scriptum 2: proces de creaţie, estimativ 3-4 ore.

post scriptum 3: v1 quote “and that’s because memories still torment me, because they can’t dissapear”.

(C) Gavriluţă Emanuel – ianuarie 2010

Scriu aşa de rar sau deloc?

Nu încep cu teorema relativităţii ca să fac un paragraf inutil. Treaba e simplă. Pur şi simplu m-am săturat de designul actual, e învechit, inspiraţie este dar motivaţie mai deloc. Momentan lucrez la o versiunea personalizată a temei “Arthemia” free şi o fac exact aşa cum vreau eu. Probabil mai durează o săptămână, maxim. Să zicem.

Acum. Am nişte subiecte care stau ca pe jar a fi publicate, mă fac harnicuţ şi încep să le scriu.

Rocadă de host.

Cel de la webfdns.info (1255mb, 10gb banda di trafic) cu alt pachet de pe alt site, unde am tot ce-mi trebuie. În mai puţin de 2 zile mi-a blogul a păpat 2gb trafic. Multişor.
S-o pierdut câteva comentarii şi cam atat. Revin cu actualizări.

Conform orarului episoadelor sezonului 5, serialul “Supernatural” apare mâine, 21 ianuarie, cu episodul numărul 11 numit “Sam, Interrupted”.

A former hunter named Martin, who is currently institutionalized, calls Sam and Dean for help investigating a case in the mental hospital. The brothers get themselves admitted as patients to check out the mysterious monster that is attacking the patients, but their incarceration pushes both to the breaking point as they unleash their inner demons against each other.

Un mic review al serialului spune în felul următor: “Un vânător începător pe nume Martin îi cheamă pe Sam pentru a investiga un caz la spitalul di nebuni. Fraţii se internează ca pacienţi pentru a cerceta misteriosul monstru care atacă pacienţii dar “încarcerarea” lor îi împing până la limita, astfel îşi eliberează la demonii dinauntru lor.”
Cam atat.
ps: o aparut si subtritarea