Nu sunt impotriva adoptării unei ţinute pentru liceenii din oraşul nostru, sunt total împotriva gândului de a purta toţi aceleaşi haine.

Eu unu de mic am fost învăţat să nu mă îmbrac la fel cu alte persoane din jur, să-mi fac propria opinie despre haine şi să am grijă de personalitatea care o construiesc.

Ţin minte din copilărie, vroiam să-mi iau tenişi exact la fel cu un prieten. I-am cumpărat, el i-a purtat, eu nu. De ce? Nu-mi plăcea şi punct. Fiecare persoană cu felul lui.

Şi acum să vorbim despre modele David şi Vero.

Execrabile.

Nu mi-o plăcut ţoalele alea şi punct. De ce?
Buzunarele pantalonului sunt pe centru, in loc să fie pe lateral. Sacoul in 2 nasturi argintii este de asemenea, nepotrivit. Sunt sigur că argintiul ăla se va degrada, devenind un gri-maro inestetic. Sacou fără bumbi la mâneci? C’mon.
Materialul de blugi nu mi-a plăcut deloc. În 2-3 luni va fi sters şi spălăcit (am avut un sacou sport aşa, vorbesc din proprie experienţă). Defapt, mi-a plăcut doar vesta de la Vero. Atât.
Camaşă albă şi cravata roşie? Da ci pana me, joc cumva în Rebelde? Sacoul are destul roşu, vesta cu bumbi roşii. D0h. Sunt la nivel de liceu oamenilor, trebuie să adoptăm o ţinută demnă de poziţia  care o ocupăm în societate.

Decât să aleg nişte haine nepotrivite pentru mine, care mă dezavantajează, mai bine stau în banca mea şi zic NU. Să văd ce-o să-mi facă. În loc să dai banu degeaba, mai bine faci o investiţie pentru tine cu profit maxim. Dacă stau bine şi mă gândesc.. unii le vor purta câţiva ani, so’ e mai bine să alegi ceea ce este potrivit in primu rând pentru tine.

Proiecţia personală.

Probabil şi mai mult ca sigur nu voi purta ceea ce mi se va cere pentru că nu vreau sa fiu o copie trasă la xerox, după ideologii fixe, într-un costum de căcat. Mai bine dau 200euro si-mi cumpar unul care să merite investiţia.

Sacou – în 3 nasturi, 2 nasturi la manşete, culoare navy sau darkblue. Loc pentru batistuţă şi culoar pe centru adecvat mărimilor. Camaşă – obligatoriu cu manşeta franţuzească, guler semialungit, culoari albastru, alb. Shoes.
Accesorii, cravată, curea, batistuţă, nasturi de rezervă, chestii.. şi probabil încă un sacou sport, de rezervă.

Acum să văd ce-o să-mi facă dacă nu le port ţoalele lor. Sâc sâc!

O maimuţă euforică execută un dans tribal. Le dă clasă manelarilor, chiar dacă se agită ca un Pepsi. Tind să cred că e mesaj subliminal chit că nu înţeleg un cuvânt ).

(more…)

Grasu XXL feat. Guess Who – Azi nu!

După câteva săptămâni în care efectiv am trândăvit, am lăsat pe mâine, de mâine pe poimâine şi tot aşa, iată că azi a sosit timpul să fac public noul design al acestui blog. M-am hotărât, hai să fac ceva cu timpul meu şi să mă fac util (mare lucru am mai zis!).

Tema originală de la care am pornit este Cloude by Zenverse. Mai sunt câteva de aranjat, în special sidebarul, ceva prin footer, sortat categoriile şi prin search form ceva padding-uri. Important e că am făcut pasul acesta şi am instalat-o.. de acum, puţin câte puţin o s-o fac exact aşa cum vreau .

Rezultatul, îl vedeţi. Ce părere aveti?

Am ajuns acasă pe la ora 3 dimineaţa după ce am doborât 3pet-uri şi o tonă de chipsuri. Până la 10:32am a fost cale lungă. Ce feste mi-a mai jucat subconştienul? Huh, am subiecte o perioadă.

• Primul a fost foarte confuz, eram singur şi mă plimbam parcă aş fi fost turmentat, priveam dintr-o parte în sus şi parcă aselenizau nişte extratereştrii. A urmat o mică/mare încăierare, am scăpat cu bine.
• În al 2-lea, o fată care o cunosc, P. îmi arăta subtil tocmai ce am scris aici. Uneori şimteam că sentimentele ele sunt pure şi innocente şi astea mă prăbuşea. S-a terminat prin încercarea mea asiduuă de a face totul pe placul ei. Am reuşit? Ve-ţi vedea.
• Al 3-lea a fost extrem de real, unul dintre cele mai bine construite vise care le-am avut. Eram într-un soi de oraş antic, într-o junglă şi eram în continuu atacaţi de tot felul de gorile, târâtoare lei hibrizi şi alte ciudăţenii. Am ajuns într-un fel de labirint şi trebuie să găsim o cheie să iesim, ne-am despărţit dar până la urmă am reuşit să ne găsim unii pe alţii. Cum s-a terminat? Va urma.
  

Am şi alte articole începute, “Ea – portret” şi “Ea – parc” de o frumuseţe covârşitoare. Aştept momentu potrvit să le public, mai trebuie şlefuite niţel.

Am citit cele 300 pagini într-o săptămână. Cartea debutează greu având câteva capitole dificil de interpretat ca “E tot filozofie” sau “Diagonalele unui testament”.
Nu o să vorbesc despre structură să vă plictisesc, atac compoziţia.

Ştefan Gheorghidiu, personajul principal, este prins într-un conflict interior, aflând din surse sceptice că soţia lui îl înşeală. Elsa, (aka, doamna Gheorghidiu) dă semne că ar fi adevărat ducând la extreme simpatia ei pentru domnul G.
Ştefan moşteneşte o avere de la un unchi, iar apoi pleacă în razboi fiind permanent frământat că femeia lui a rămas acasă, singură, putând să-l trădeze oricând. După 4 săptămâni petrecute pe front, este rănit în timpul unui bombardament, vine acasă, găseste o scrisoare anonimă şi se desparte de soţia lui.

Şi uite aşa o lălăie 300 pagini şi se învârte în jurul cozii până se termină cartea. Banal.