Articol aşteptat de mulţi, chiar de foarte mulţi. Azi m-am făcut mai hărnicuţ, am dat puţină culoarea schiţei şi am publicat-o. Enjoy.
———————————————————————————————————————————————

Sub umbrarul luminat de un felinar alburos, mai sunt câteva mese. În jurul lor, munteni stau înceţi, tichit la sfat. Lângă ceteraş, singur un voinic cu privirea închisă, rece. E beat. Ştie că îl privim toţi, dar pare plecat într-o lume al lui.

Îmi îndrept privirea asupra ei. Parcă ne cunoaştem de o viaţă.
Poartă o rochie de culoarea caisei, cu braţele goale, mici şi gingaşe. Pielea netedă şi albă avea luciri de sidef. Toate liniile începeau, fără să se vadă cum, din ocoluri.

Avea obrajii cu limpezimi albicioase, ochii negri, mari ca nişte clasice migdale, sprâncenele firave, subţiri şi uşor ridicate spre tâmple. Nasul, mult depărtat de gură, dar legat de ea printr-un suav sănţuleţ, abia lămurit, era tot aşa de fin şi sigur desenat ca şi buzele, cum îi erau, de altfel, toate trăsăturile, şi dădea o uşoară semeţie întregii figuri.

Pe un fond de lumină cristalină , ca o areolă, aşa cum provoacă intenţionat o lampă obosită, în timp ce obrazul dinspre mine era într-o umbră dulce ca lumina de lună, umerii se afirmau tari, căci, prin albeaţa lor palidă, adunau lumina, aşa cum o adună în rotunjimile lucioase.

Această privire mă lasă perplex, mă depărtez pe spate iar scaunul scârţie. Nu, sigur nu dorm. Am în faţa mea un înger? Mă uimeşte, rămân încremenit.

Mediul călduros şi clasic se transpune cu ajutorul unor valuri de culori. Ajungem într-o livadă, la umbra unui sălcii cocoşată de atâta amar de ani şi de laculeţul tânăr.
În dreapta sunt câteva grămezi de mere, pere şi prune, coşuleţe cu zmeură şi mure, aşezate ca nişte soldăţei. Iau un măr, muşc din el uşor şi o privesc în continuare.

Râdea ca o scolăriţă, măgulită de introspecţiile şi ce-mi poate coace mintea.
Un grain de beaute de o parte şi alta a guriţei, îmbia cu o oarecare familiaritate. De aproape de tot însă, tăria accentuate a trăsăturilor era copleşitoare.

Cerul senin, îi iradia în lumina ochilor şi-i limpezea liniile desenate, pure, cu faţa aurie, pielea de petala unui trandafir galben, aceste trăsături… rămân perplex.

Îmi transmitea “totul” dintr-o singură privire. O privire aparte ce nu poate fi descrisă. O privire… care aş da orice să mă întâmpine în fiecare dimineaţă. Acea privire ce denotă o conştiinţă nepătate, asemenea unui înger ce mediază între divinitate şi mine.
Faptul că mă privea astfel era pentru mine ca o scufundare în apa vieţii.

Măguri verzi stau de veghe. Nu am înţeles ce vrea să-mi spună.A fost o schimbare rapidă ca topirea zăpezii albe într-o livadă de vară. Ceva îmi zice să mă retrag, altfel voi năuci tot.
Plec prăbuşit de tristeţe şi aştept să ne întâlnim…. în parc!

Urmatorul episod. Ea – parc.

post scriptum 1: execut portrete la comandă, pentru nimic, doar fetelor (de ce numa lor? sunt HTS convins); doar câteva poze şi să vedem ce pot scoate din ele

post scriptum 2: timp de creaţie? 3-4 ore, scris pe ritmuri de vibefm, tiesto şi ceva Deadmau5. Reguli de interpretare?