Am observat un lucru tot mai des în rândurile sociale în care trăiesc. Prezumţia de vinovăţie e din start tăiată într-o problemă. De ce? De român.

Se dă următorul exemplu.

Gigel întârzie cu plata dărilor câtre ceasul cel nou la un smecheraş de cartier care din întâmplare, se dovedesşte a-i fi un tovarăs. Întâmplarea face ca după ore, cei doi interlocutori să se întâlnească la colţul blocului.. Gigel zice că nu are nici un ban, dar este înjurat, spurcat, băgat şi scos de prin origini, ba chiar primeşte şi o palmă. Ameninţat, scuipat, prăfuit îi este dat un termen să aducă banii, trocul invers fiind total refuzat.

La 2 secunde după ce îşi întorc spatele, Gigi scoate cei 40 lei şi îi dă presupusului tovarăs.

“Na , erau banii de medicamente a fratelui meu. E bolnav de trinitopanamea”

Unde bat eu? Nu contează metodele, nu contează ce s-a întâmplat, nu contează problema sau chiar teoria cuantică. La început eşti vinovat şi ţi se taie capu fără contraargument.