Importanta emotiilor in depresie. Si niste multumiri.


Utile / Monday, April 9th, 2018

Va salut.  Ascult Equinoxe, Jean Michel Jarre si ma droghez cu o cafea tare. Pentru primul subiect al articolului meu de azi poate ar fi trebuit sa frunzaresc prin cartile de psihologie din biblioteca pentru a argumenta mai avizat asupra lui sau pe site-uri de specialitate, dar n-am s-o fac. Pentru ca in fapt nu pretind ca emit judecati de valoare ci doar ca scriu despre ceea ce cred sau mi se pare ca intradevar am inteles eu despre mine si despre ale vietii. In consecinta, va spun astazi despre importanta emotiilor in cazul tipului meu de depresie, cea pe fond organic. Din pricina unei malentendu (neintelegeri), am trait recent cateva zile de preocupari emotionale atat de intense incat deficitul meu  probabil de serotonina, endorfine (responsabile cu starea omului de bine) si de adrenalina a fost excelent suplinit de solicitatarea psiho-emotionala pe care a implicat-o chestiunea. M-am simtit, paradoxal excelent cata vreme am gandit si razgandit tema si prabusita cu sen
zatia de sfarsire iminenta din viata odata ce am lamurit-o. In aceste patru zile de ravasire si munca intelectuala am uitat de durerile inumane de coaste si de orice alte nevoi si mi-a fost atat de bine incat m-am simtit vindecata si de tentatia sinuciderii, tentatie care revine odata cu fiecare episod mai critic de durere.

Am dedus din reactiile celor care ma cititi ca intelegeti exact ca nu scriu despre aceasta stare personala de lucruri din alt motiv decat acela de a deslusi eu insumi ce si cum si, poate, de a provoca o solutie salvatoare pe care nu sunt capabila s-o intrezaresc singura, dar asta mai putin. Va multumesc cu respect pentru fidelitatea cu care cititi ce scriu si fiti siguri ca nu cititi o dezechilibrata ci doar o femeie incercata prea tare de dureri.
Sunt datoare cu niste multumiri unui om care si-a probat bunatatea si intelegerea de parinte in ce ma priveste atunci cand ma asteptam mai putin, socrului meu. Fiind vulnerabilizata de starea mea emotionala din aceste zile nu am indraznit, pt a evita o scena lacrimogena sa-i multumesc personal asa ca l-am rugat pe sotul meu sa-i transmita recunostinta mea pentru rabdarea cu care intelege sa-mi trateze ritmul incet in care pot ajuta in gospodarie. Totusi, i-am propus sa-i gatesc mancarea in locul dumnealui si o voi face cu dragoste.