Presa mondenă din România e “murdară” ca să mai zic şi eu ceva despre ea. Nu găsesc acum adjectivu potrivit, pentru că m-ie greu să caracterizez nişte persoane care, sincer, is de kakao.
Sunt multe de învăţat şi de observat din această scrisoare, trist este că am mai pierdut o valoare. Chiar dacă pentru mine, nu reprezintă nimic special, nu am interacţionat, nu am nici o treabă. Doar atunci când a făcut campania cu “Vrei să te laşi de fumat?”.
A ajutat pe mulţi. Multe familii îi sunt recunoscătoare, mulţi copii trăiesc acum datorită ei. Măcar a schimbat ceva, a încercat să facă un lucru bun, nu ca alţii, care ştiu doar să înjure şi să pornească scandaluri. A facut multe lucruri bune, care sincer, de-oi avea viaţă să fac şi eu măcar 20% din ce a făcut ea. Tot respectul pt. această femeie, care singură, a schimbat destinele la multe fiinţe.