Scris de Magic pe 29 May, 2009 în sunshine / 3 comments

Aseară, Pidileu (forma de abordare proprie, nu le fac publicitate şi nici nu-i susţin) a organizat un concert open air la Darabani. Au venit toţi şi toate din partidul ăla, oamenii preşedintelui Băsescu, au zâmbit, ne-au vorbit şi au plecat. După a urmat programul de muzică populară pregătit de diferiţi artişti.

Au fost mai mulţi interpreţi care au făcut atmosferă, dar nici unul notabil. Poate Axintenab, care nu ştia ce-i cu el.  Lui i-a fost zis să zică numele candidatului “Popescu Andrei” şi a făcut gafe majore, greşind persoanele. Era momentul în care trebuia să prezinte consilierii şi, au venit lângă el echipa de campanie. Pe care îl vedea “Votaţi Popescu Andrei”, şii îi prezenta ca pe candidatul oficial la parlamentare. Mulţimea a râs în hohote, poate a fost regizată faza, nu ştiu.

Momentul de apogeu a fost intrarea pe scenă a formaţiei Akcent, unde mulţimea pur şi simplu a explodat. Aşa sunt ei, oameni simpli, ca şi mine de altfel,  nu sunt prea obişnuiţi cu personalităţile. That’s my name? Ştiţi părerea mea despre asta, poate uşor mai bună acum. Sau chinuit să cânte cât de cât live, important e că au făcut atmosferă. Au cântat cam 6-7 piese, nu ştiu exact, toate au fost binevenite pentru un public aproape armoţit, care moţăia de somn, dupa recitalul popular. Am văzut pe faţa lor cât de mulţumiţi erau că mulţimea aprecia munca lor; şi eu eram entuziasmat de cele văzute.

..

Desigur, credeţi că românul se poate purta cât de cât civilizat? Haos total, pungi peste tot, ambalaje aruncate aiurea, florile călcate, până la refuz. Noroc că a venit ploaia şi i-a mai bagat prin discoteci şi cluburi, că dacă nu, era prăpăd.

.

Una pisti alta, o fo frumos bre!

Etichete: , , , , , ,
Scris de Magic pe 18 May, 2009 în diferite / 10 comments

Aşa suntem noi românii.. daca nu ne educă părinţii acasă, ne educă societatea.

Un exemplu foarte bun este primarul din oraşul nostru. A făcut rost de fonduri, a pus flori în parc, în noul pietonal, implicit pe lângă drum. Apoi, ciobăneii, pentru că sunt români şi îşi permit, ce şi-au zis? “Da ce băă? Mie nu-mi trebuie nişte flori pe acasă?” Şi dă-i tată, rupe din ele, lasă goluri inestetice, ca să ai tu ce pune în faţa casei, om needucat şi slions.

Prin inducţie matematică? Ce e de făcut?

Să punem garduri. Să se înveţe toată suflarea ca să treacă doar pe unde nu este gard, să nu rupă florile şi să fie nişte oameni educaţi. Cred că e mai bine aşa, de acum se vor folosi doar trecerile de pieton, locurie interzise pentru traversat fiind respectate.

Aşa şi trebuie, dacă nu ne educă mama acasă, ne educă societatea. Nu zic de mine că nu ştiu normele şi conduita morală într-o societatea, dar în regiunea mea, la ţară, sunt tot felul de ciobani şi smecheri de cartier care distrug cam tot ce se poate distruge.  E bine, totuşi, că încearcă să facă ceva bun..

Etichete: , , , ,
Scris de Magic pe 29 November, 2008 în Specimene / 7 comments

În aceste 5 luni de blogging nu prea m-am legat eu de politica şi de alegeri, dar e timpul să o fac cu precizările de rigoare. Este timpul alegerilor pt. camera deputaţilor şi parlament.  Mare brânză. Votaţi x, votaţi y că o să facem, că o să dregem, că o să fim zeii zeilor şi o să muncim pentru voi.

Să vezi tată afişe cu politicieni, că deh cum se spune în bătrâni ” Numele prostului pe toate gardurile “, copaci plini de afişe, ziduri galbene, roşii, portocalii cu tot felul de slogane penibile şi bani băgaţi aiurea.

M-am săturat să văd toate mutrele de gălbejiţi pe toate geamurile şi bannere imense care se rup la prima adiere de vânt mai tare şi rămân atârnate ca la casa nimănui. Oficial, până azi la ora 12:00 toate afişurile, bannerele, spoturi electorale şi toate prostiile trebuie să dispară pentru e nu influenţa alegătorii. Da sigur.

În oraşul meu, pe fiecare stâlp, acelaşi partid a pus steaguri cu numele candidatilor + câte un panou luminos. La fiecare stâlp, nu am stat să-i număr, dar sigur sunt destule.

Pentru ce atâţia bani investiţi aprost?

Nu e evident că bagă atâţia bani pentru ca mai târziu să aibă de unde fura? Să bage mâna adânc, să facă ei $$ ?

Sau mă înşel eu?

Etichete: , ,
Cloude designed by Webdesign In conjunction with Free MMORPG Games , CD Rates , Fat Burning Furnace Trial.