//după cum obişnuiesc să-mi public aberaţiile pe blog, eseul la română de azi, here is it. timp de creatie: sub 15min, efemer.

“Uneori e mai folositor să-ţi pierzi speranţa decât să-ţi pierzi vremea sperând.”

“Probabil că aşa şi este. Sau nu. Fiecare are libertate de interpretare în priviinţa acestui subiect. Unii vor crede că cel mai potrivit lucru este să speri într-un miracol, să te agăţi de orice fir care te poate susţine, care te poate ajuta să-ţi indeplineşti scopul, sau să renunţi şi să te reorentezi pe alte orizonturi.

Vorbind la modul general, în opinia mea, cel mai bine este să păstrezi un gram de speranţă, cât de mic ar fi el, pentru că nu se ştie ce se poate întâmpla peste o săptămână, o lună, un an.

Nădejdea a fost lucrul care ne-a călăuzit până acum. Încă din timpurile vechi, de când îmi povestea bunica, îmi vorbea despre nădejde ca despre un lucru care şi l-ar dori cu cea mai mare ardoare să se împlinească. Spus din suflet, cu valoare. Nu, doar cuvinte.

Dacă-mi aduc bine aminte, în filmele de război, când o armată mai mică trebuia să înfrunte o armată mai mare, forţele binele contra forţelor răului, toti se agăţau de speranţă, oricât de subţire ar fi fost acel fir.  După cum zice proverbul, “speranţa moare ultima”, da, sunt de accord. Dar moare. De ce să aştepţi inevitabilul şi să te consumi pentru ceva ce este foarte puţin probabil să se întâmple? E un lucru care greu îl poţi spune în câteva secunde, să  îl înţeleagă toţi cu adevărat.

De ce să-ţi pierzi speranţa atunci când tu ştii cu adevărat că acel lucru merită să crezi în el? De ce să dai cu piciorul la tot, atunci când mai există o scânteie care poate aprinde focul?  Desigur, trebuie să fii ancorat în realitate atunci cânte te angajezi a spera într-un lucru. Dacă nu poate fi realizat, e bine să te laşi de la început, pentru că atunci când trebuie să renunţi la speranţă, e dureros, oricare ar fi motivul şi scopul ei. O spun din proprie experienţă.

Degeaba sper eu că peste câteva luni, nu ştiu ce se va întâmpla, pentru că acest lucru nu este posibil. Trebuie să fii realist atunci când speri în ceva. Defapt, eu însumi, numai ştiu când trebuie să judec cu capul şi când trebuie să judec cu inima.”

(c) Gavriluţă Emanuel